Seara Art Nouveau la Uniunea Arhitecților din România

13iun(iun 13)6:00 pm30(iun 30)2:00 pmSeara Art Nouveau la Uniunea Arhitecților din RomâniaEXPOZIȚIE ȘI PREZENTĂRI TEMATICE

Descriere

Seara Art Nouveau este dedicată unor proiecte de revitalizare a acestui tip de patrimoniu. Prezentările vor aduce în atenția publicului rezultate accesibile tuturor, de la proiecte de restaurare la studii de cercetare și demersuri pentru punerea în valoare și revitalizarea patrimoniului Art Nouveau.

 

Invitații noștrii sunt:

Irina Iamandescu, director adjunt monumente istorice, și Lucia Leca, arhitect – reprezentanți ai echipei ce a derulat proiectul ART NOUVEAU 2 – Consolidarea identității culturale a regiunii Dunării pornind de la moștenirea comună a patrimoniului Art Nouveau, ce vor prezenta rezultatele proiectelor, punând accent pe subiectul patrimoniului Art Nouveau din Timișoara ca resursă, mai ales în contextul Capitalei Europene a Culturii.

Carmen și Ernest Pafka, arhitecți și restauratori – autori unor importante proiecte de restaurare a unor monumente și clădiri istorice din Oradea, ce vor susține prelegerea Secretele restaurării paletelor orădene, în concordanță cu tema Zilei mondiale Art Nouveau din acest an – Materiale.

 

În acest cadru vom vernisa expoziția „Manifestări ale Artei Totale – Art Nouveau, Szecession, Sezession, Jungendstil”, care va fi deschisă către publicul larg până la finalul lunii iunie.

 

Tema Zilei Mondiale Art Nouveau din acest an, recomandată de Réseau Art Nouveau Network – rețeaua europeană a orașelor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau – este dedicată materialelor: sticlă, lemn, metal, piatră și altele.

După cea de-a doua Revoluție Industrială, noi materiale precum fierul forjat și sticla au devenit disponibile pentru meșteri și arhitecți. În timp ce fenomenul de la finalul secolului al XIX-lea a încurajat producția de masă, arhitecții și artiștii din întreaga Europă au continuat să utilizeze meșteșugurile pentru a materializa propriile idei, folosind materiale și tehnici diverse. Ei au experimentat soluții inovatoare constructive și decorative, care au devenit manifestul curentului Art Nouveau.

Obiectele, de la cele de întrebuințare cotidiană (mobilier, tacâmuri, obiecte decorative, costume etc.) până la cele arhitecturale, relevă materialele din care sunt realizate și aduc în atenție texturi și tehnici de producție. Acestea reprezintă doar câteva din subiectele ce pot fi abordate în acest an cu ocazia Zilei Mondiale Art Nouveau. Restaurarea materialelor, a artefactelor, a componentelor artistice sau a suprafețelor arhitecturale este de asemenea strâns legată de tematică. Există iată o paletă largă de punere în valoare a bogatului patrimoniu Art Nouveau din România.

Sărbătoarea mondială a patrimoniului Art Nouveau poate fi marcată prin explorarea și promovarea oricăror teme din universul bogat de expresie a curentului cunoscut și drept Stile Liberty (Italia), Jugendstil (Germania), Secession (Ungaria) sau Modern Style (UK) / Arte Joven (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir Iskustvo (Rusia), Siro Uma (Japonia), Stil Kalevala (Finlanda) etc.

Evenimentul este organizat de Uniunea Arhitecților din România în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului.

more

Când?

13 (Marți) 6:00 pm - 30 (Vineri) 2:00 pm