Subiectul acestui articol este un exercițiu de imaginație, care recuperează memoria unei clădiri demult uitată. Vila industriașului Basile G. Assan, în stil Sezession, nu mai există astăzi. A fost demolată la începutul anilor 1960 pentru construirea noului Teatru Național.

La începutul secolului XX, celebra familie Assan^[1] avea două noi reședințe impresionante în București: cea a lui George G. Assan (1862-1909) din Piața Alexandru Lahovary nr. 9, construită între anii 1904-1906^[2], de arhitectul I.D. Berindey, și cea a fratelui său mai mare, Basile G. Assan (1860-1918), realizată între anii 1902-1911^[3], după planurile lui Marcel Kammerer, în strada Scaune nr. 21-23 (în prezent strada Tudor Arghezi). Dacă reședința în stil eclectic francez a lui George G. Assan exprima prezentul, prin contrast, volumetria geometrică a vilei lui Basile G. Assan anunța în capitală o modernitate care începe să devină familiară după Primul Război.

„Bucureştenii privesc cu uimire şi curiozitate noua vilă Assan, un edificiu rectangular, cochet şi de un alb strălucitor. (…) Noul stil aproape că nu a pătruns deloc în România, unde doar prea puţini cunosc şi apreciază acest nou univers de forme, ceea ce explică uimirea oamenilor care numesc această clădire casa de porţelan pentru că, datorită finisajelor de alabastru şi a formei tensionate şi simple, pare un templu luminos şi alb”, scria Florica B. Assan, în 1913.

În revista de arhitectură Innen Dekoration. Die Gesamte Wohnungskunst in Bild und Wort Herausgeber Hofrat din anul 1913^[4] a fost identificat un articol scris de Florica Assan, cea de-a doua soție a lui Basile Assan, care este ilustrat cu fotografii din încăperile reprezentative ale vilei. Pornind de la acest articol a fost căutată în arhivele municipiului București autorizația de construcție, ale cărui planuri detaliate sunt semnate „arh. Marcel Kämmerer, Wien, 1906”.^[5] Apoi a fost identificat un alt articol în revista Der Architekt. Wiener Monatshefte für Bauwesen und Dekorative Kunst, ^[6] din anul 1909, semnat chiar de arhitect. De la Marcel Kammerer aflăm într-o mică măsură etapele proiectului, iar din articolul Floricăi Assan cunoaștem detaliile amenajării interioarelor. Analiza articolelor și a planurilor evidențiază faptul că înainte de a începe lucrările la reședința sa, Basile G. Assan „a vizitat arhitecții englezi moderni, a fost la Olbrich^[7] în Darmstadt, în toate centrele artistice ale Germaniei și a găsit peste tot numeroase idei. În mintea sa au rămas lucruri dintre cele mai eterogene, toate apreciate de el în mod deosebit, și astfel încărcat cu semnificații artistice și cu dorințele cele mai contradictorii, a venit la mine”, scria arhitectul.^[8] Proiectul a fost încredințat lui Marcel Kammerer (1878-1959), elev și colaborator apropiat al lui Otto Wagner, cu care poartă discuții încă din anul 1902, „curând însă am căzut de acord și am început lucrul”.^[9] Începerea construcției este datată 1906^[10], clădirea este terminată cinci ani mai târziu.[11]

Reședința Assan din strada Scaune a fost unul dintre cele mai complexe vile Sezession proiectate de Marcel Kammerer în cariera sa, „dacă vila inginerului Assan ar fi fost construită la Viena, ar fi inclusă în mod cert în seria operelor canonice din istoria arhitecturii domestice a secolului al XX-lea”.^[12]

Din articolele Floricăi Assan și arhitectului Marcel Kammerer reiese că reședința reprezintă un „portret” al familiei Basile G. Assan, construită pentru a satisface toate dorințele și nevoile lor. Prin urmare, era esențial ca arhitectul să se intereseze de viața și personalitatea proprietarilor: industriași bogați, cultivați care au călătorit în jurul lumii.^[13] „Comanditarul este o persoană care a călătorit mult în toată lumea, a văzut multe și este preocupat în special de cele mai noi tendințe în arhitectură (…) Toate aceste detalii frumoase, văzute de iubitorul de artă, trebuiau incluse în locuința sa, trebuiau adăpostite sub același acoperiș, toate materialele de construcție posibile și imposibile trebuiau să fie folosite. În același timp, clădirea trebuia să fie una impozantă, zveltă și ieșită din comun. A îndeplini toate aceste dorințe este extrem de greu și nu este genul meu să îmi impun propriile idei, ignorându-le pe cele ale comanditarului. M-am străduit să unific cele două poziții cât mai mult și beneficiarul a fost mulțumit. Eu însă nu, nici atunci, căci, între timp, au trecut deja șapte ani. S-ar putea crede că a fost un comanditar cum orice arhitect își dorește. Receptiv la artă până la ultimul detaliu, stimulator, cooperant etc. dar, așa cum pare inevitabil în cazul unor astfel de firi, cu o voință de neînfrânt. Mie cel puțin mi-a fost imposibil să îl aduc pe calea pe care aș fi străbătut-o eu cu cea mai mare plăcere. Altfel ar fi rezultat clădirea și poate că eu aș fi fost mulțumit și el nu. Nu știu ce ar fi mai corect. Dar experiența aceasta mi-a folosit și azi, când privesc lucrările altuia, mă gândesc la clădirea mea din București și la proprietarul său cu înclinații artistice și sunt mai precaut atunci când critic”, scria Marcel Kammerer în 1909.^[14]

Absența obiectului de studiu a făcut analiza de arhitectură a planurilor o provocare căreia prof. arh. Hanna Derer i-a răspuns într-un articol remarcabil, în 2012.^[15] Fotografiile de epocă cu exterioare și interioare publicate în prestigioase reviste de arhitectură din Austria și Germania între anii 1909-1913, ajută la reconstituirea unei reprezentări fragmentare a clădirii, și la recreerea lizibilității originale a interioarelor ce alcătuiau o operă de artă totală în stil Sezession.

Vila Assan din strada Scaune nr. 21-23 avea o curte de onoare cu bănci și fântână arteziană, o grădină atent amenajată cu alei, dale albe, pergole, și un garaj cu etaj. De altfel garajul era indispensabil, întrucât Basile și fratele său George, adevărați „amici ai progresului” erau „automobiliști înfocați“.^[16]

Planul vilei de 410 m², ce se dezvoltă pe patru nivele (subsol, parter, etaj I, mansardă) relevă importanța acordată vieții sociale prin: vestibulul cu trepte din marmură gri deschis și scară principală în trei rampe ce are 44 m², saloanele de primire (salonul mare -măsura 69 m²-, salonul mic, biroul, sufrageria și salonul de muzică, ce relaționau printr-o seră). Viața familială este de asemenea accentuată de spații prevăzute pentru educație și sport.

În amplasarea camerelor în planuri se observă o separare clară între stăpâni şi servitori. La parter zona de serviciu era concentrată în aproprierea intrării servitorilor, unde era bucătăria și sufrageria servitorilor. Cele „șapte camere ale servitorilor erau la subsol, de o parte și de alta a spațiilor destinate instalațiilor de încălzire central și depozitării de combustibil (lemn și cărbune). (…) La același nivel erau cămările, spălătoria, o camera de călcat și o cabină WC”.[17]

Modernitatea vilei este conferită de utilizarea materialelor și tehnicilor de construcție noi (beton armat), dar și de funcțiunea anumitor camere (existența a mai multor băi, încă foarte rare și camere de lux precum: salonul mare care se desfășoară pe înălțimea a două niveluri, sală de sport, o camera separată de muzică sau liftul). Inginerul Basile Assan este interesat de toate progresele tehnicii și de confort, pe care de altfel „le-a putut vedea în cele mai luxoase hoteluri din lume”, scria arhitectul Kammerer în anul 1909. Acesta și-a dorit cele mai moderne instalații pentru reședința sa. Instalația electrică era în toate încăperile casei, bineînțeles aveau instalate posturi telefonice, conectate, numărul de telefon era 27/69.^[18] O atenție deosebită este acordată „instalațiilor de încălzire prin pardoseală, sub plăcile de marmură din vestibul, iar salonul principal și cel de muzică aveau trei mici încăperi prevăzute special pentru asigurarea temperaturii optime”[19].

Din fericire interioarele sunt cunoscute astăzi datorită fotografiilor publicate în 1913, reproduse și în expoziția Manifestări ale artei totale în România. Art Nouveau. Szecessió, Sezession, Jugendstil. Bogate în informații fotografiile sunt completate prin detaliile din articolul Floricăi Assan. Fațadele decorate cu motive geometrice și soclu ondulat se continuă cu subtilitate în interior. Motivele geometrice al fațadelor se prelungesc în decorația draperiilor, a covoarelor, a lambriurilor, a mobilierului. Privind cu atenție putem observa mobilierul, corpurile de iluminat, vitraliile, covoarele, tablourile, obiectele decorative Daum și chiar pe Basile G. Assan împreună cu soția și copii.

În casa familiei Assan din strada Scaune, stilul Sezession se regăsea pretutindeni, dar mai ales în spațiile parterului amenajate de arhitectul vienez Karl Witzmann, executate de ebenistul Jakob Soulek, decorate cu covoare create de Franz Karl Delavilla, pe care orice vizitator le putea admira, dar și în dormitorul matrimonial și budoarul la etaj, încăperi elaborate de arhitectul H. Bolek, și baia alăturată cu dale bleu-vert. Fiecare încăpere era concepută ca o operă de artă totală în stil Sezession. Călătoriile influențează alegerile decorative făcute, biroul de exemplu este decorat cu numeroase obiecte de artă din Japonia.

Basile G. Assan a locuit în vila din strada Scaune doar câțiva ani, împreună cu cea de-a doua soție Florica și cei patru copii din prima căsătorie: două fiice și doi fii, pentru că a început războiul și au plecat în exil. Apoi în anul 1918 acesta moare la Montreux, în Elveţia.

Marcel Kammerer^[20] (1878-1959) arhitect, decorator de interior și pictor (elevul lui Franz Rumpler). Între 1902-1911 lucrează în atelierul lui Otto Wagner, și în același timp proiectează o serie de proiecte independente, în străinătate. Între 1910-1919 inițiază un birou de arhitectură împreună cu arhitecții Emil Hoppe și Otto Schönthal, realizând clădiri utilitare, facilități sportive, hoteluri, școli, dar mai ales clădiri rezidențiale. Au proiectat împreună numeroase interioare și diverse obiecte de artă, mobilier, textile și altele. În această perioadă cei trei au activat și ca ziariști publicând revista Der Architekt. Wiener Monatshefte für Bauwesen und Dekorative Kunst. Până în prezent nu se cunoaște o altă clădire realizată de Marcel Kammerer în București, doar proiectul neconstruit pentru un teatru în Focșani, din anul 1909.

În perioada interbelică a ales să trăiască într-o relativă izolare în Weidling, lângă Klosterneuburg, unde a realizat câteva conversii și amenajări de vile și grădini. După ce partidul muncitoresc german socialist preia puterea în Austria, în 1938 devine director regional al artelor vizuale în districtul Viena. După al Doilea Război Mondial, Marcel Kammerer emigrează în Canada, în Montreal, împreună cu întreaga familie, unde moare în 1959, la vârsta de optzeci și doi de ani.

Arhitectura lui Kammerer reflectă modernismul vienez timpuriu, care s-a conturat în jurul lui Otto Wagner. Nu neglijează însă cerințele decorative, care corespundeau gustului contemporan al modernismului moderat.

Articolul Vila Basile G. Assan din București. Documentarea unei clădiri Sezession dispărute și-a propus să recupereze un fragment din moștenirea Sezession a Bucureștiului cu ajutorul singurelor urme care au rămas, ca parte a inițiativei proiectului Art Nouveau 2 de a crește vizibilitatea și înțelegerea pentru acest tip de patrimoniu în cele șase țări partenere.

^[1] Familia Assan locuiește între anii 1860-1890 pe Podul Mogoșoaiei nr. 66, (Calea Victoriei nr. 96) în vecinătatea Palatului regal. În anul 1873, arhitecții Gottereau transformau casa Assan, în Hotel Metropole, v. Cezara Mucenic, București. Un veac de arhitectură civilă. Secolul XIX, Ed. Silex, 1997, p. 58; v. http://a-craciunescu.blogspot.com/2011/02/htel-metropolefosta-casa-agassan.html

^[2] Sidonia Teodorescu, Reședințe bucureștene în stil Berindey, în Arhitectura, nr. 4/ 2011, p. 103. cf. SMBAN, fond PMB Tehnic, dosar 30/1905, Construcțiunea casei lui G. Assan din Calea Dorobanților, nr.59. Vezi Act de fundație al casei George G. Assan din Piața Lahovary, 27 iunie 1904, Arhiva George Assan, Cabinetul de Manuscrise, Biblioteca Academiei Române.

^[3] SMBAN, fond PMB Tehnic, dosar 177/1906, Construcțiunea casei lui B.G. Assan din str. Scaune, nr. 21-23, file 1-36.

^[4] Florica, Assan, Das Haus Assan in Bukarest, Innen Dekoration. Die Gesamte Wohnungskunst in Bild und Wort Herausgeber Hofrat, Verlag Alex Koch, Darmstadt, XXIV, 1913, p. 84-95; v. Casa Assan din București, Florica Assan, Arhitectura, nr. 6/2012, p. 154-155, https://arhitectura-1906.ro/2013/02/casa-basile-assan/

^[5] SMBAN, fond PMB Tehnic, dosar 177/1906, Construcțiunea casei lui B.G. Assan din str. Scaune, nr. 21-23, file 1-36.

^[6] https://anno.onb.ac.at/cgi-content/anno-plus?aid=arc

^[7] Arhitectul vienez Joseph Maria Olbrich (1867-1908)

^[8] Marcel Kammerer, Villa Ingenieur Assan, Bukarest, Der Architekt. Wiener Monatshefte für Bauwesen und Dekorative Kunst, an VX, 1909, p. 39.

^[9] Idem, p. 38.

^[10] Ibidem. Arhitectul Marcel Kammerer afirmă în 1909 că lucrările s-au desfășurat între 1902-1904, dar demersurile pentru obținerea autorizației de construcție încep în noiembrie 1905, autorizația de construcție nr. 132 este eliberată pe 28 iunie 1906, iar ultimele planurile (garajul) sunt depuse în iunie 1907, cf. SMBAN, fond PMB Tehnic, ds. 177/1906, file 1, 6, 8.

[11] Florica, Assan, Das Haus Assan in Bukarest, Innen Dekoration. Die Gesamte Wohnungskunst in Bild und Wort Herausgeber Hofrat, Verlag Alex Koch, Darmstadt, XXIV, 1913, p. 85.

^[12] Iain Boyd Whyte, Emil Hoppe, Marcel Kammerer, Otto Schonthal: Three Architects from the Master Class of Otto Wagner, MIT Press, 1989, p.43.

^[13] Basile G. Assan este primul român care a ajuns la Polul Nord, și primul român care a făcut înconjurul lumii în 1897-1898.

^[14] Marcel Kammerer, Villa Ingenieur Assan, Bukarest, Der Architekt. Wiener Monatshefte für Bauwesen und Dekorative Kunst, an VX, 1909, p. 40.

^[15] Hanna Derer, Vila Assan din strada Scaune, Arhitectura, nr. 6/2012, p. 156-158.

^[16] Herzthal-ul de 3½ cai putere al lui George G. Assan avea numărul 1-B, în timp ce mașina lui Basile G. Assan avea numărul 2-B. Pasiunea pentru viteză a fost transmisă lui George G. Assan și lui Basile B. Assan, fiii lor, v. Anuarul Automobil-Club Regal Român, 1916, Tipografia Jockey-Club, București, 1916, p. 12.

[17] Hanna Derer, Vila Assan din strada Scaune, Arhitectura, nr. 6/2012, p. 156.

^[18] Abonații la Rețeaua Telefonică din București și întreaga țară, Ed. Socec, 1909, p. 16.

[19] Hanna Derer, Vila Assan din strada Scaune, Arhitectura, nr. 6/2012, p. 156.

^[20] Prokop, Ursula, Marcel Kammerer, în: Architektenlexikon Wien 1770–1945, www.architektenlexikon.at/de/271.htm (accesat 06.05.2022)