ART NOUVEAU TREASURE HUNT ÎN TIMIȘOARA

CÂND: IUNIE 2021

UNDE: TIMIȘOARA

ORGANIZATOR: INSTITUTUL NAȚIONAL AL PATRIMONIULUI


Când spunem Art Nouveau (Franța), Secession (Austria, Ungaria), Jugendstil (Germania), Liberty (Italia), Arte Joven (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir Iskustvo (Rusia) ne gândim la efervescența sfârșitului de secol XIX și începutul secolului XX. Acești termeni umbrelă cuprind toate valențele libertății de expresie și a varietății formelor artistice pe care această perioadă de rapidă modernizare le-a adus în artă, arhitectură, urbanism, pictură, sculptură, mobilier și obiecte decorative. 

Art Nouveau Treasure hunt este traseu cultural interactiv care vă invită să priviți detaliile arhitecturii în stil Art Nouveau din  Timișoara, tema din acest an este „Animals”

Clădirile Art Nouveau din cartierele Elisabetin, Cetate și Fabric reprezintă prezențe importante în scenografia urbană a acestor zone. Martin Gemeinhardt, László Székely și Leopold Baumhorn sunt câțiva dintre artiștii mișcării Arta 1900 manifestate la Timișoara precum Secessionul vienez și maghiar. Ei au proiectat clădiri pline de semnificații, de aceea în 2021, traseul cultural interactiv aduce în atenție simbolurile zoomorfe regăsite în mișcarea artistică din acest oraș.

Art Nouveau Treasure hunt în Timișoara poate fi parcurs în perioada 10-20 iunie.

Ai nevoie de:
1. aplicația ActionBound instalată pe telefonul mobil (din App Store sau Google Play)
2. ai 2 variante de acces pentru Art Nouveau Treasure hunt  :
a. apasă pe link-ul : https://actionbound.com/bound/treasurehuntartnouveautimisoara (click pe link după ce ai instalat aplicația) sau
b. scanează QR-code afișat mai jos în aplicație:

Ai grijă să ai semnal de internet, baterie la telefon și … încălțări comode!

Sursa foto: Institutul Național al Patrimoniului. Ovidiu Micșa